Pe Phoenix i-am prins în concert de trei ori. Prima dată la Peninsula, cu câţiva ani în urmă, iar apoi, de două ori la Bistriţa. În urmă cu doi ani, cei de la Phoenix au cântat pe o scenă în Decebal, aduşi de Focus TV, post de televiziune la care lucram pe atunci. Acum, trupa a venit datorită Gazetei Bistriţei, la iniţiativa aceluiaşi Mihai Petruţ, cel care i-a contactat şi în 2007. Îmi vin în minte, la o primă scotocire prin memorie, frangmente din fiecare concert. Concertul de la Peninsula a fost, de departe cel mai reuşit al formaţiei Phoenix, la care am participat. Îmi amintesc cum steagurile României fluturau în aer, cum toată lumea cânta, îmi amintesc solo-ul la tobe a lui Ţăndărică, moment care m-a făcut să-mi crească sufletul că-s român.
Concertele de la Bistriţa au fost, fără îndoială mai slab organizate decât cel de la celebrul festival de muzică. Asta contează mai puţin însă. Marea majoritate a bistriţenilor care au venit la concert au făcut-o pentru Phoenix, pentru a-i auzi pe cei care au avut tupeul să-şi bage piciorul în sistemul comunist, pentru cei care au plecat din România pentru a nu li se îngrădi dreptul la exprimarea liberă. „
Noi nu suntem comerciali pentru că noi facem artă, nu facem ce se cere. Noi o să facem întotdeauna artă, nu ceea ce cere piaţa. Brâncuşi, când a făcut Coloana Infinitului, nu s-a gândit dacă o cere piaţa” spune Covaci, simbolul trupei. Pentru cei care nu şi-au pierdut încă mândria de a fi români, pentru cei care au coloană vertebrală, pentru cei care nu se apleacă în faţa sorţii. Pentru ei cântă Phoenix.
M-am dus la concertul Phoenix de vineri pentru pentru a ieşi din starea de silă permanentă pe care ne-au creat-o politicienii în ultimele zile. M-am dus la concert să văd şi să simt altceva. Am uitat însă de tărani. Am uitat de ţăranii care şi în 2007 au huiduit, când pe scenă s-a urcat atunci fostul primar, Vasile Moldovan. Am uitat că cei care adună frustrările de acasă, din căsnicie sau de la serviciu, din neputinţa lor de a progresa într-un domeniu sau altul şi le exprimă în public. Şi acum, ţăranii l-au huiduit pe primar. Mi-au creat o senzaţie ciudată, de silă amestecată cu milă. Dacă nu-ţi iubeşti primarul ai multe variante de a o arăta. Poţi protesta, poţi scrie pe forumuri, poţi iniţia petiţii, poţi să-l suni să-i spui, că are numărul afişat pe site-ul instituţiei. Să huidui pe întuneric, din mijlocul unei mulţimi în care nu poţi fi văzut şi în timpul unui concert Phoenix, mi se pare o mitocănie.
Da, ne-am câştigat dreptul la liberă exprimare, ne-am câştigat dreptul de a contesta, de a huidui sau de a aplauda când vrem noi. Dar, din păcate, unii şi-au rătăcit dreptul la bun simţ imediat după ce au uitat de dreptul la respect al celor care îi înconjoară.