Riscurile continuităţii în presă

"Unde plec? Acolo unde am fost solicitat. Victoria Brăneşti, vreo 20 de kilometri de Bucureşti, în direcţia Lehliu. Locul 1, Seria 1, liga a doua. O prietenie de aproape 20 de ani cu Ilie Stan ( o să vă convingeţi în curînd că vede doar fotbal 24 de ore din 24), de cînd el era tînăr fotbalist, iar eu tînăr reporter, m-a determinat să fiu de acord. I-am cunoscut pe oamenii de acolo şi am încredere în ei şi în proiectul lor, adică al nostru. Într-o societate în care majoritatea lucrurilor merg în jos, sau în cel mai bun caz stau pe loc, Brăneştiul a urcat şi urcă. Mă duc să-l împing şi eu puţin din spate.

Salvez, închid fişierul, dar ţin ochii deschişi. Nu vreau să se umezească, aşa că-mi amintesc ce-a zis poetul Gării de Nord, din filmul lui Nae Caranfil: “Viaţa e complexă şi are o serie de aspecte“. Pa!"



Asta scrie astazi Alin Buzarin pe blogul sau, elucidand misterul. Pasajul care m-a emoţionat mai tare e altul, în care mulţi ziarişti ne regăsim.

"Riscurile continuităţii


Despre continuitate se vorbeşte mereu cu silabe de aur. E o virtute, fără îndoială. Cînd eşti virtuos, rişti însă să devii uzat. Presa e un domeniu care toacă. Ar trebui să fii tot timpul proaspăt, inventiv, interesant, chiar dacă te doare măseaua, ai copilul bolnav sau tocmai ţi-a tamponat unul maşina la stop. Chiar dacă nu se întîmplă nimic din toate astea, tot rişti să devii plictisitor. Capacitatea umană de a veni zilnic cu ceva nou are limite. Simt că le-am atins, le atinsesem mai demult, dar mi-era nu ştiu cum să recunosc asta. După 40 de ani, te baţi cu timpul şi cu kilogramele. De burtă poţi să scapi, de ani nu!"